În primul rând, prin gradina întelegem un spatiu delimitat, cu vegetatie naturala sau cultivata, caruia i se atribuie calitati de agrement si estetice.

Pentru a diferentia diferitele tipuri de gradini trebuie sa avem în vedere nu numai aspectul lor concret, ci si functia lor în viata comunitatii. De exemplu, la noi, spre deosebirile de francezi, gradinile (Cismigiul, Filaretul, gradina preotului Ilie etc.), estetica si arhitectura gradinii cade în plan secund, mai importante fiind existenta vegetatiei naturale si a apei.

Gradinile “versailleze” franceze, la fel ca si gradinile italiene, trebuiau sa fie un fel de “muzeu al minunatiilor”, în ele aflându-se plante rare, pesti exotici, potârnichi, grote, cochilii si perle colorate. Bineînteles, în timp, înca din Evul Mediu, aceste gradini au fost separate în gradini de legume, medicinale, de flori etc. Mai târziu, ele au început sa fie separate pe tipuri de flori, în gradina ornamentala ramânând numai plantele “pentru buchete”.

Dupa secolele 18-19, se impune modelul englez de gradina, care se voia însa tot artistic, pictural, însa cu un aspect mai apropiat de cel natural. În secolul 20 începe sa se revina la forma geometrica a gradinilor, unde plantele trebuie sa se “supuna” vointei umane, respectând ordinea si disciplina.

Si în România, gradinile au aparut înca din sec. 16, chiar daca ele aveau forme mai modeste, reprezentând copii ale gradinilor italiene, fiind create si întretinute de gradinari straini. Astfel, Gradina Kiseleff, ca si Cismigiul, a fot realizata dupa planurile arhitectului peisagist austriac Carl Friedrich Meyer.